1. CALEA MOŞILOR. Denumirea de Calea Mosilor provine de la sărbătoarea dedicată pomenii morţilor, care în timp a luat locul denumirii Târgului din Afară (în prezent Hala Obor) unde se dădeau ştirile importante pentru obşte, erau aduşi cei certaţi cu legea, iar la capătul podului erau spânzuraţi condamnaţii la moarte. La venirea lui Grigore Ghica, acest obiceiul executarii condamnaţilor la moarte prin spânzurare în zilele în care se aduna cea mai multa lume pe pod a fost abolit, în timp ce comertul a fost impulsionat prin stabilirea zilei de joia Mosilor.
2. PODUL TARGULUI DIN AFARA (astăzi Calea Moşilor). Acesta era unul dintre cele mai populare drumuri ale Bucureştiului, în special în zilele de Obor, de Târgul Moşilor, dar şi de Târgul Pantelimonului când veneau domnitorul şi boierii cu alai mare. Ei aveau obiceiul să se ducă fie la chioşcul domnesc de la Moşi, fie la mănăstirea Ghiculeştilor, la Pantelimon. Drumul, de o importanţă deosebită în acea vreme pentru mulţimea care se aduna aici, era acoperit cu bârne lungi de lemn pentru a nu se umple cu bălţi şi a se înnămoli.
3. TRECUTUL BISERICII SF. PANTELIMON (Foişorul de foc) din Bucureşti se pierde în negura vremurilor. După tradiţie, a fost construită în sec. al XVII-lea de un deţinut care a evadat din pivniţele casei podarilor ce serveau de închisoare. Această casă era situată pe Podul Târgului de Afară (astăzi Calea Moşilor). Deasupra acestor pivniţie se găseşte casa cu etaj de la numărul 280, vizavi de strada Argeş. Inginerul Ion Florescu, cunoscătorul acestei tradiţii ne relatează: "… în urmă cu patru veacuri pe aici se întindea o pădure seculară de stejar, iar pe locul actualei case exista o mică poiană unde se stabilise un meşteşugar care fasona podini pentru uliţele Bucureştilor. Acesta şi-a amenajat aici o casă din bârne, alcătuită din mai multe odăi de locuit pentru el şi ajutoarele lui... Pe la începutul secolului al XVII-lea, turcii au înzestrat casa podarilor din poiana amintită cu adânci pivniţe boltite, amenajându-le spre a servi drept închisoare. Din acele vremuri se păstrează şi amintirea evadării unui deţinut, care drept mulţumire că a scăpat cu viaţă, a construit pe locul unde se ascunsese o biserică din lemn... această tradiţie se pare a se confirma prin înscrisul de la actuala biserică Sf. Pantelimon, situată în imediata vecinătate, înscris care menţionează că lăcaşul din zid a fost construit în annul 1790, pe locul unei biserici din lemn".
4. ALAIUL SFANTULUI PANTELIMON se făcea în ajunul și în ziua acestei sărbători. În ajun, la vremea vecerniei, după-prânz, mergeau în carete, mitropolitul și după el domnul, la mănăstirea Sf. Pantelimon, afară din București, unde se făcea vecernia sărbătorii; domnul se întorcea, seara. A doua zi, în ziua sfântului Pantelimon, pornea alaiul domnesc de la palat, organizat întocmai ca alaiul intrării domnului în Capitală, cu deosebire că bani nu se azvârleau. Ieșea pe Podul Mogoșoaiei, pe la Curtea Veche, pe Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor). Era atât de lung, încât capul trecea de Curtea Veche, pe când coada nu ieșise din curtea palatului. Astfel mergea înainte pe câmpia Pantelimonului, de la streajă (barieră) până la monastire; domnul și boierii erau călări, iar lumea pe jos și se ducea numai din dragoste către religiune, și mai cu seamă către Sf. Pantelimon — nume ce se traduce în limba românească: „sfânt îndeobște milostiv".
5. PĂRINTELE IVAN DE LA SILVESTRU. În anul 1790, în locul bisericii de lemn - după cum se menţionează într-o pisanie săpată în piatră cu litere chirilice – a fost construită una din zid de către preotul Ivan ot Silvestru.
6. DESPRE ŞCOALA BISERICII SF. PANTELIMON. Este îndeobşte cunoscut roul pe care l-a avut tinda Bisericii şi chiliile din jurul ei pentru luminarea neamului. Slujitorii Bisericii Sf. Pantelimon au contribuit şi ei la răspândirea ştiinţei de carte pe aceste locuri. Ultimul dască care s-a ostenit cu învăţarea copiilor la această biserică a fost cântăreţul Ioan (Enache) Teodorescu. Într-o vară, pe când se afla cu copiii la umbra pomilor, învăţându-i să scrie şi să citească, a fost văzut şi admirat de Ioan Heliade Rădulescu, care apropiindu-se şi văzându-l că este surprins de privirea lui îi zise: "...să-şi vază de învăţat copii că bine face...", mărturisindu-i că este Heliade. Din păcate, la începutul secolului nostru şcoala nu mai funcţiona.
7. SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON. Bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc adăposteşte, începând cu anul 2008, o părticică din moaştele acestui sfânt martirizat la vârsta de 21 de ani, socotit de Biserică Ortodoxă „patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi”. Chiar dacă este socotit patronul medicilor, Sfântul Pantelimon reprezintă un bun exemplu creştin de atingere a sfinţeniei prin excelenţă profesională, în general. Conform principiului creştin al „sfinţeniei la locul de muncă”, pus în practică de acest sfânt creştin care a trăit în sec. al IV-lea, omul – conştient că modul în care munceşte îl ajută la mântuire - acţionează în spaţiul public nu atât după interes, cât mai ales după virtute, urmărind desfăşurarea unei vieţi de calitate.
8. CUVIOASA MAICA NOASTRĂ PARASCHEVA. Biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc mai adăposteşte, începând cu 2009, veşmântul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva care deşi abia a atins vârsta de 27 de ani, reprezintă întruchiparea virtuţii sufleteşti a milosteniei.
9. CUTREMURUL DIN 1940. Un paroh de seama al bisericii Sf. Pantelimon: P.C. PR. GHEORGHE POPESCU-COLIBASI (1900-1974). În anul 1941 a fost numit ca paroh la biserica Sf. Pantelimon, calitate în care s-a ocupat de lucrările de restaurare ale bisericii, grav avariată de cutremurul din 1940. În 1942, biserica a fost legată cu fier. Cu acest prilej, au fost făcute străni noi, s–a introdus un clopot nou (1943) în locul celui vechi, luat de armatele nemţeşti în timpul ocupaţiei din 1916–1918. Patriarhul Nicodim i-a conferit rangul de iconom-stavrofor. A făcut parte din Comisia disciplinară a Sfintei Arhiepiscopii, din Consistoriul Protoieriei II Capitală şi, după anul 1961, din Consistoriul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Se retrage din funcţia de paroh, în anul 1969, din motive de sănătate. A editat “Ateneul Sfântului Pantelimon”, revistă a parohiei pe care a păstorit-o şi a cărei editare sperăm că parohia noastră se va învrednici să o reia în spiritul unităţii şi continuităţii care trebuie să anime viaţa bisericească ortodoxă românească. Dar, mai mult decât toate aceste lucrări, trebuie să menţionăm faptul că, în anul 1936, împreună cu P.C. Pr. Ioan Mihălcescu, fostul său profesor, a alcătuit “Viaţa şi Acatistul Sfântului Pantelimon” (lucrare aprobată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (aprobare nr. 3252/7 decembrie 1937), tipărită într-o ediţie princeps în 1937 şi retipărită în Acatistier, începând cu anul 1972.
10. CUTREMURUL DIN 1977. In memoriam PR. IOAN F. STĂNCULESCU. În anul 1975, este numit ca preot-slujitor la Bis. Sf. Pantelimon din Bucureşti, iar în martie 1979 primeşte rangul de Iconom Stavrofor şi cruce patriarhială. Activitatea duhovnicească de la Bis. Sf. Pantelimon o va lăsa temporar la 19 martie 1979, când a finalizat lucrarile de consolidare ale bisericii după cutremurul din martie 1977. Cutremurul acesta a produs bisericii avarii semnificative: fisurarea pereţilor şi dizlocarea frontonului care a trebuit demolat şi zidit din nou. La exterior au fost săpate două centuri de beton armat legate între ele prin podul bisericii. Lucrările de consolidare au fost finalizate în anul 1979, menţinându-se aspectul exterior şi interior. După aceste lucrări, în 1979, pr. Ioan Stănculescu a fost transferat în interes de serviciu ca preot paroh la Parohia Ortodoxă Română din Göteborg (Parohia Bisericii Ortodoxe Române din Göteborg a fost înfiinţată la 1 ian. 1976. Se reîntoarce în parohia Sf. Pantelimon, în octombrie 1984.
11. INCENDIUL DIN 2012. MINUNEA DIN CATAPETEASMĂ. Atât tâmpla – lucrată de sculptorul Petre Babic –, cât şi amvoul, jilţurile şi o masă de ofrande datează din anul 1873. Poleitul tâmplei şi amvonului a fost executat în anul 1875 de Franz Ferdinandy. Construcţia bisericii a fost finalizată în data de 11 aprilie 1876. În timpul incendiului, catapeteasma a scăpat în mod miraculous de flăcări, deşi jaratecul cupolei prăbuşite a trecut razant de aceasta. O singură icoană a refuzat să se desprindă de catapeteasmă în noaptea tragediei, cea a Sfântului Spiridon care a rămas să apere catapeteasma şi altarul de un dezatru total.
12.
Flăcările incendiului nu au mistuit credinţa enoriaşilor. Incendiul puternic izbucnit luni, 10 ianuarie 2011, la Biserica "Sfântul Mucenic Pantelimon" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva" de la Foişorul de Foc din Bucureşti, mistuind în întregime turla principală., nu a mistuit credinţa enoriaşilor. Credincioşii s-au mobilizat imediat şi au salvat obiectele de cult, au lucrat intens pentru a curăţi sfântul lăcaş, sperând ca în prima duminică să participe din nou la Sfânta Liturghie. Preoţii slujitori le mulţumesc că le-au sărit în ajutor în miez de noapte şi chiar i-au impresionat pe pompieri; aceştia au spus că la nici o biserică la care au mai fost nu au mai văzut aşa o solidaritate.
1. CALEA MOŞILOR. Denumirea de Calea Mosilor provine de la sărbătoarea dedicată pomenii morţilor, care în timp a luat locul denumirii Târgului din Afară (în prezent Hala Obor) unde se dădeau ştirile importante pentru obşte, erau aduşi cei certaţi cu legea, iar la capătul podului erau spânzuraţi condamnaţii la moarte. La venirea lui Grigore Ghica, acest obiceiul executarii condamnaţilor la moarte prin spânzurare în zilele în care se aduna cea mai multa lume pe pod a fost abolit, în timp ce comertul a fost impulsionat prin stabilirea zilei de joia Mosilor.
2. PODUL TARGULUI DIN AFARA (astăzi Calea Moşilor). Acesta era unul dintre cele mai populare drumuri ale Bucureştiului, în special în zilele de Obor, de Târgul Moşilor, dar şi de Târgul Pantelimonului când veneau domnitorul şi boierii cu alai mare. Ei aveau obiceiul să se ducă fie la chioşcul domnesc de la Moşi, fie la mănăstirea Ghiculeştilor, la Pantelimon. Drumul, de o importanţă deosebită în acea vreme pentru mulţimea care se aduna aici, era acoperit cu bârne lungi de lemn pentru a nu se umple cu bălţi şi a se înnămoli.
3. TRECUTUL BISERICII SF. PANTELIMON (Foişorul de foc) din Bucureşti se pierde în negura vremurilor. După tradiţie, a fost construită în sec. al XVII-lea de un deţinut care a evadat din pivniţele casei podarilor ce serveau de închisoare. Această casă era situată pe Podul Târgului de Afară (astăzi Calea Moşilor). Deasupra acestor pivniţie se găseşte casa cu etaj de la numărul 280, vizavi de strada Argeş. Inginerul Ion Florescu, cunoscătorul acestei tradiţii ne relatează: "… în urmă cu patru veacuri pe aici se întindea o pădure seculară de stejar, iar pe locul actualei case exista o mică poiană unde se stabilise un meşteşugar care fasona podini pentru uliţele Bucureştilor. Acesta şi-a amenajat aici o casă din bârne, alcătuită din mai multe odăi de locuit pentru el şi ajutoarele lui... Pe la începutul secolului al XVII-lea, turcii au înzestrat casa podarilor din poiana amintită cu adânci pivniţe boltite, amenajându-le spre a servi drept închisoare. Din acele vremuri se păstrează şi amintirea evadării unui deţinut, care drept mulţumire că a scăpat cu viaţă, a construit pe locul unde se ascunsese o biserică din lemn... această tradiţie se pare a se confirma prin înscrisul de la actuala biserică Sf. Pantelimon, situată în imediata vecinătate, înscris care menţionează că lăcaşul din zid a fost construit în annul 1790, pe locul unei biserici din lemn".
4. ALAIUL SFANTULUI PANTELIMON se făcea în ajunul și în ziua acestei sărbători. În ajun, la vremea vecerniei, după-prânz, mergeau în carete, mitropolitul și după el domnul, la mănăstirea Sf. Pantelimon, afară din București, unde se făcea vecernia sărbătorii; domnul se întorcea, seara. A doua zi, în ziua sfântului Pantelimon, pornea alaiul domnesc de la palat, organizat întocmai ca alaiul intrării domnului în Capitală, cu deosebire că bani nu se azvârleau. Ieșea pe Podul Mogoșoaiei, pe la Curtea Veche, pe Podul Târgului de Afară (Calea Moșilor). Era atât de lung, încât capul trecea de Curtea Veche, pe când coada nu ieșise din curtea palatului. Astfel mergea înainte pe câmpia Pantelimonului, de la streajă (barieră) până la monastire; domnul și boierii erau călări, iar lumea pe jos și se ducea numai din dragoste către religiune, și mai cu seamă către Sf. Pantelimon — nume ce se traduce în limba românească: „sfânt îndeobște milostiv".
5. PĂRINTELE IVAN DE LA SILVESTRU. În anul 1790, în locul bisericii de lemn - după cum se menţionează într-o pisanie săpată în piatră cu litere chirilice – a fost construită una din zid de către preotul Ivan ot Silvestru.
6. DESPRE ŞCOALA BISERICII SF. PANTELIMON. Este îndeobşte cunoscut roul pe care l-a avut tinda Bisericii şi chiliile din jurul ei pentru luminarea neamului. Slujitorii Bisericii Sf. Pantelimon au contribuit şi ei la răspândirea ştiinţei de carte pe aceste locuri. Ultimul dască care s-a ostenit cu învăţarea copiilor la această biserică a fost cântăreţul Ioan (Enache) Teodorescu. Într-o vară, pe când se afla cu copiii la umbra pomilor, învăţându-i să scrie şi să citească, a fost văzut şi admirat de Ioan Heliade Rădulescu, care apropiindu-se şi văzându-l că este surprins de privirea lui îi zise: "...să-şi vază de învăţat copii că bine face...", mărturisindu-i că este Heliade. Din păcate, la începutul secolului nostru şcoala nu mai funcţiona.
7. SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON. Bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc adăposteşte, începând cu anul 2008, o părticică din moaştele acestui sfânt martirizat la vârsta de 21 de ani, socotit de Biserică Ortodoxă „patronul medicilor şi ocrotitorul celor bolnavi”. Chiar dacă este socotit patronul medicilor, Sfântul Pantelimon reprezintă un bun exemplu creştin de atingere a sfinţeniei prin excelenţă profesională, în general. Conform principiului creştin al „sfinţeniei la locul de muncă”, pus în practică de acest sfânt creştin care a trăit în sec. al IV-lea, omul – conştient că modul în care munceşte îl ajută la mântuire - acţionează în spaţiul public nu atât după interes, cât mai ales după virtute, urmărind desfăşurarea unei vieţi de calitate.
8. CUVIOASA MAICA NOASTRĂ PARASCHEVA. Biserica Sf. Pantelimon de la Foişorul de Foc mai adăposteşte, începând cu 2009, veşmântul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva care deşi abia a atins vârsta de 27 de ani, reprezintă întruchiparea virtuţii sufleteşti a milosteniei.
9. CUTREMURUL DIN 1940. Un paroh de seama al bisericii Sf. Pantelimon: P.C. PR. GHEORGHE POPESCU-COLIBASI (1900-1974). În anul 1941 a fost numit ca paroh la biserica Sf. Pantelimon, calitate în care s-a ocupat de lucrările de restaurare ale bisericii, grav avariată de cutremurul din 1940. În 1942, biserica a fost legată cu fier. Cu acest prilej, au fost făcute străni noi, s–a introdus un clopot nou (1943) în locul celui vechi, luat de armatele nemţeşti în timpul ocupaţiei din 1916–1918. Patriarhul Nicodim i-a conferit rangul de iconom-stavrofor. A făcut parte din Comisia disciplinară a Sfintei Arhiepiscopii, din Consistoriul Protoieriei II Capitală şi, după anul 1961, din Consistoriul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Se retrage din funcţia de paroh, în anul 1969, din motive de sănătate. A editat “Ateneul Sfântului Pantelimon”, revistă a parohiei pe care a păstorit-o şi a cărei editare sperăm că parohia noastră se va învrednici să o reia în spiritul unităţii şi continuităţii care trebuie să anime viaţa bisericească ortodoxă românească. Dar, mai mult decât toate aceste lucrări, trebuie să menţionăm faptul că, în anul 1936, împreună cu P.C. Pr. Ioan Mihălcescu, fostul său profesor, a alcătuit “Viaţa şi Acatistul Sfântului Pantelimon” (lucrare aprobată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (aprobare nr. 3252/7 decembrie 1937), tipărită într-o ediţie princeps în 1937 şi retipărită în Acatistier, începând cu anul 1972.
10. CUTREMURUL DIN 1977. In memoriam PR. IOAN F. STĂNCULESCU. În anul 1975, este numit ca preot-slujitor la Bis. Sf. Pantelimon din Bucureşti, iar în martie 1979 primeşte rangul de Iconom Stavrofor şi cruce patriarhială. Activitatea duhovnicească de la Bis. Sf. Pantelimon o va lăsa temporar la 19 martie 1979, când a finalizat lucrarile de consolidare ale bisericii după cutremurul din martie 1977. Cutremurul acesta a produs bisericii avarii semnificative: fisurarea pereţilor şi dizlocarea frontonului care a trebuit demolat şi zidit din nou. La exterior au fost săpate două centuri de beton armat legate între ele prin podul bisericii. Lucrările de consolidare au fost finalizate în anul 1979, menţinându-se aspectul exterior şi interior. După aceste lucrări, în 1979, pr. Ioan Stănculescu a fost transferat în interes de serviciu ca preot paroh la Parohia Ortodoxă Română din Göteborg (Parohia Bisericii Ortodoxe Române din Göteborg a fost înfiinţată la 1 ian. 1976. Se reîntoarce în parohia Sf. Pantelimon, în octombrie 1984.
11. INCENDIUL DIN 2012. MINUNEA DIN CATAPETEASMĂ. Atât tâmpla – lucrată de sculptorul Petre Babic –, cât şi amvoul, jilţurile şi o masă de ofrande datează din anul 1873. Poleitul tâmplei şi amvonului a fost executat în anul 1875 de Franz Ferdinandy. Construcţia bisericii a fost finalizată în data de 11 aprilie 1876. În timpul incendiului, catapeteasma a scăpat în mod miraculous de flăcări, deşi jaratecul cupolei prăbuşite a trecut razant de aceasta. O singură icoană a refuzat să se desprindă de catapeteasmă în noaptea tragediei, cea a Sfântului Spiridon care a rămas să apere catapeteasma şi altarul de un dezatru total.
12.Flăcările incendiului nu au mistuit credinţa enoriaşilor. Incendiul puternic izbucnit luni, 10 ianuarie 2011, la Biserica "Sfântul Mucenic Pantelimon" şi "Sfânta Cuvioasă Parascheva" de la Foişorul de Foc din Bucureşti, mistuind în întregime turla principală., nu a mistuit credinţa enoriaşilor. Credincioşii s-au mobilizat imediat şi au salvat obiectele de cult, au lucrat intens pentru a curăţi sfântul lăcaş, sperând ca în prima duminică să participe din nou la Sfânta Liturghie. Preoţii slujitori le mulţumesc că le-au sărit în ajutor în miez de noapte şi chiar i-au impresionat pe pompieri; aceştia au spus că la nici o biserică la care au mai fost nu au mai văzut aşa o solidaritate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu