Casa Grigore Ghica in analele parohiei bisericii Sf. Pantelimon de la Foisorul de Foc

Biserica Sf. Pantelimon - semn doveditor pentru împietrirea hotarului mănăstirii Pantelimon. Biserica veche, construită din lemn - după cum ne informează istoricul N. Stoicescu -, a fost atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica din iulie 1752. Această menţiune o regăsim transcrisă în lucrarea "Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti" de Al. G. Galaşescu (şeful serviciului spitalelor), Bucureşti, Tipografia G.A Larareanu, str. Episcopiei 3, 1899, p. 196: "... şi de acolo curmeziş spre meză-zi, pe lângă un lac ce este dinaintea bis. sf. Pantelimon, drept la oborul târgului de afară, (...)". Explicaţia acestui pasaj o regăsim la L. Moga în "Lămuriri cu privire la vechimea bisericii Sf. Pantelimon din Bucureşti", care zice: "Ocupându-mă în de aproape de moşia ce a stăpânit mănăstirea Pantelimon chiar în lăuntrul hotarului bucureştean, în partea de Răsărit, am găsit în publicaţia lui Gălăşescu testamentul în extenso al Voevodului ctitor Grigore Ghica-Vodă, din Iulie 1752, care ni dă amănunte interesante în ce priveşte această biserică de lângă Foişorul de foc. Se spune anume aici că s-a "afierosit" mănăstirii Pantelimon "moşie aici în Bucureşti", arătându-ni în amănunţime şi "semnele" acelei moşii. Cu privire la partea ce ne interesează, se spune aici că "hotarul trece pe lângă un lac ce este dinaintea bisericii Sf. Pantelimon", ducând drept la oborul Târgului de Afară. acolo unde, mai târziu, în 1768, s-a zidit biserica Oborului Vechiu, înglobând în incinta altarului şi prea-frumoasa cruce ridicată la 1735 de Mogoş Serdarul. Deci, în domnescul hrisov se arată precis că biserica Pantelimon exista încă dinainte de 1790, şi, fiindcă în 1752 este menţionată ca semn doveditor pentru împietrirea hotarului, aceasta ne face să credem că numita biserică e chiar din prima jumătate a veacului al XVIII-lea" (în "Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", Aşezământul tipografic Datina Românească, Vălenii de Munte, anul XXX, fasc. 94, ocotmbre-decembre 1937, p. 176).

Terenul bisericii Sf. Pantelimon. Conform Procesului Verbal nr. 18566/1940, redactat de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor funciare în Bucureşti, pr. paroh Gheorghe Creţu a cerut înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3 665 mp şi a bisericii Sf. Pantelimon, precum şi a două corpuri de casă pe baza posesiunii şi cu titlul de cumpărare de la Casa Grigore Ghica în baza unor documente printre care se numară şi sinetul din 10 aprilie 1844 „Vapseaua de Negru[0] nr. 216” (c. Proces Verbal nr. 18566/1940 din Cartea funciară din 1940)”. Acest sinet atestă calitatea de proprietar a Parohiei bisericii SF. PANTELIMON asupra a cca. 3 900 mp din terenul situat în curtea bisericii cu acelaşi nume.

Conţinutul sinetului îl regăsim şi în CATAGRAFIA DE TOATE ODOARELE ŞI LUCRURILE BISERICII SF. PANTELIMON DE AICI DIN BUCUREŞTI, AN 1859, care se mai află încă în Arhiva Mitropoliei Ungrovlahiei, Dosar 3235/1843, Biserica Sf. Pantelimon. Alte hârtii, sineturi[1] ale bisericii Sfântul Pantelimon care s-au găsit în privinţa locului ce-l are Sfânta biserică pe seamă:

Leat 1844, aprilie 10, nr. 216, înscrisul lui Grigore Ghica ce-l dă bisericei Sfântului Pantelimon pentru locul curţii bisericii ce este în faţă de stânjeni[2] 29, şi lungul pe de amândouă părţile câte stânjeni 42, iar fundul stânjeni 13, pentru care să plătescă chiria pe an câte lei 10 cum şi în dosul acesteia[3] alt înscris sub numărul 27 pentru locul ce am cumpărat bisericii alături cu curtea ei de la Nica Geambaşu, care, măsurându-l au ieşit în faţă stânjeni 10, lungul pe amândouă păţile câte stânjeni 17 şi fundul stânjeni 9, palme[4] 4, pentru care se plăteşte embaticul[5] pe an lei 12, iar neplătind la vreme se va da pe ea vin şi rachiu să nu fie slobod a se vinde fără de învoire şi pentru a se păzi acest înscris s-au făcut două asemenea. S-au primit toate de sub iscălitul epitrop prin dicasteria[6] sfintei mitropolii: ALECU DUMITRU EPITROP. Aşternutele lucruri în această catagrafie – zestre a bisericii din mahalua Pantelimonului predându-se toate în primirea domnului epitrop al acesteia prin dicasterie se încredinţează după rânduială 1859, octombrie 29.

Semnează: Teodorit Sinodor[7], Axentie Argeşiul[8], Grefier: Ion Nisipeanu

[0] La inceput Bucureştiul a fost impartit in cinci subdiviziuni numite plase sa plasi. La sfarsitul secolului al XVIII-lea erau mentionate in Bucuresti plasa Targul, plasa Podul Mogosoaiei, plasa Targul de Afara, plasa Brosteni si plasa Gorgani. La inceputul secolului al XIX-lea, plasile se transforma in "culori", "vapsele" sau "boiele" si ele la randul lor tot in numar de cinci: de Rosu, de Galben, de Negru, de Albastru si de Verde. Secolul XX aduce cu el restrangerea numarul culorilor la patru, " vapseaua" de Rosu fiind inglobata in celelalte ramase. In 1926, "Legea pentru organizarea administratiei comunale a orasului Bucuresti" impartea orasul in patru sectoare, care vor pastra in denumirea lor numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru si Sectorul IV Verde. Foarte important insa este faptul ca, in baza acestei Legi, se infiinteaza primariile de sector.
[1] Sineturi (n.n.) = acte;
[2] Unitate de măsura. 1 stânjen (Muntenia) = 1,9665 m, 1 stânjen (Moldova) = 2,23 m, 1 stânjen vienez = 1 klafter (Transilvania) = 1,89648384 m;
[3] hrisovului, adică (n.n.);
[4] Unitate de măsura. 1 palmă Şerban Vodă (Ţara Românească) = 0,246 m, 1 palmă Constantin Vodă (Ţara Românească) = 0,252 m;
[5] Formă de arendare pe durată nedeteriminată;
[6] Consistoriu;
[7] Arhiereu, un fel de vicar;
[8] Titulatură nedesluşită;