ISTORICUL BISERICII

Biserica veche, construită din lemn - după cum ne informează istoricul N. Stoicescu -, a fost atestată documentar în testamentul domnitorului Grigore Ghica din iulie 1752. Mărturii despre această primă veche biserică construită din lemn întâlnim şi în „Bibliografia monumentelor feudale din Bucureşti” a Banului N. Cantacuzino.

În anul 1790, în locul bisericii de lemn - după cum se menţionează într-o pisanie săpată în piatră cu litere chirilice – a fost construită una din zid de către preotul Ivan ot Silvestru. În pisania aceasta, care se păstrează pe peretele din dreapta pronaosului, se poate citi următorul text: „Doamne, Cel ce cu puterea Ta proslăveşti pe cei ce iubesc podoaba casei Tale şi locul locaşului măririi Tale, primeşte acest sfânt lcaş, care este întru slava Ta şi cinstea şi prăznuirea marelui mucenic şi tămăduitor Panteleimon, prin osârdia robilor lui Dumnezeu: părintele Popa Ivan ot Silvestru, Constantin logofăt Bornescu şi jupân Constatin Coramzulea şi jupân Ene Mănciulescu şi cu alţi pravoslavnici creştini, care cu cât s-au îndurat şi s-a făcut în răzmeriţă, leat 1790 ”.

Preotul Ivan de la Silvestru, care a slujit la această, a pictat icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi o cutie de lemn ce conţine 11 iconiţe praznicale. Forma bisericii din 1790 se regăsea picatată pe cutia de ofrande (cutia milei). Cutremurul din 1838 a avariat grav biserica.

Drept urmare, în anul 1866, s-a luat iniţiativa construirii bisericii în forma pe care o vedem astăzi. Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în data de 22 mai 1872, lucrările de construcţie fiind executate după planurile arhitectului Nae Cucu. Biserica a fost picatată de G. Stoenescu, un elev al lui Gh. Tătărescu. Atât tâmpla – lucrată de sculptorul Petre Babic –, cât şi amvoul, jilţurile şi o masă de ofrande datează din anul 1873. Poleitul tâmplei şi amvonului a fost executat în anul 1875 de Franz Ferdinandy. Construcţia bisericii a fost finalizată în data de 11 aprilie 1876.

În pisania acestei biserici, care se află la intrarea în sfântul locaş, se pot citi următoarele: „Doamne, Cela ce prin omnipotenţa Ta, preamăreşti pe cei care iubesc podoaba casei Tale şi locaşul măririi Tale, primeşte şi acest sfânt locaş pe care, întru mărirea Ta şi spre cinstea şi memoria marelui tămăduitor mucenic Panteleimon, l-au înălţat robii Tăi. Această sfântă şi dumnezeiască biserică s-a edificat din nou, a doua oară, prin zelul şi ostenelele robilor lui Dumnezeu: Ion Rac, Stan Dorojan, H. Anghel Covaci, Niculae Boiangiu, Mincu Miulescu, Gh. Mocanu, Niculae Mocanu, Petre Deculescu, Dociu Tâmplaru, Dumitru Lipieru, Ruse Mocanu, Ştefan Mălăieru, Costache Dorojn, Nicolae Dorojan, Ion Dorojan, Nae Ionescu. Punându-se temelie, la anul mântuirii, 1872, mai 22, sub domnia M.S. Carol I, Mitropolit fiind D.D. Nifon, iar la anul 1876, aprilie 11, cu ajutorul lui Dumnezeu şi contribuţia mai multor mai multor creştini, s-au terminat cu desăvârire, fiind Mitropolit D.D. Calinic Miclescu – Epitropi foşti, în timpul clădirii: H. Anghel Covaci, Stan Dorojan şi Nae Ionescu ”.

Între anii 1839-1895, în jurul bisericii, existau chilii care se închiriau sau erau locuite de cei care lăsau bisericii, după moarte, bunurile lor. În preajma bisericii, a existat cândva, un cimitir de la care s–au mai păstrat numai două cruci de piatră. Pe lângă biserică a existat şi o şcoală de învăţătură pentru copiii mahalalei, condusă la anul 1863 de cântăreţul Radu Simionescu, ajutat de paraclisierul Enache Teodorescu, care, ajungând şi el cântăreţ, conduce şcoala mai departe până către anul 1900.Clădirea bisericii are aspect monumental şi este în formă de cruce cu două turle de lemn, turla din faţă adăpostind clopotniţa.

Între anii 1921–1926 – când sub îndrumarea arhitectului G. Vasilescu i se adaugă pridvorul deschis şi cafasul – la biserică se fac următoarele reparaţii şi îmbunătăţiri: se auresc crucile; se repară ferestrele de la turle; se refac ferestrele de la sfântl locaş, micşorându-se şi se pun vitrourile actuale, în număr de 8; se împrejmuieşte curtea bisericii cu soclu de beton pe care se aşează actualul grilaj; se pavează curtea; se instalează lumina electrică; se introduc 24 scaune de stejar; se introduce apa; se pun flori şi arbuşti în curtea ei; se înveleşte cu tablă; se reface faţada şi temelia la exterior.

Un alt cutremur, cel din 9–10 noiembrie 1940, a avariat biserica. Astfel, în 1942, biserica a fost legată cu fier. Cu acest prilej, au fost făcute străni noi, s–a introdus un clopot nou (1943) în locul celui vechi, luat de armatele nemţeşti în timpul ocupaţiei din 1916–1918. Cutremurul din martie 1977 a produs bisericii avarii semnificative: fisurarea pereţilor şi dizlocarea frontonului care a trebuit demolat şi zidit din nou. La exterior au fost săpate două centuri de beton armat legate între ele prin podul bisericii. Pe noul fronton s-a aplict icoana hramului Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, doctor fără de arginţi n mărime naturală, iar pe frontispiciul pridvorului s-a montat un serafim în loc de ochiul lui Dumnezeu, ambele turnate în rame de metal şi executate din mozaic de murano cu aur coloidal, fiind opere ale pictorului Iosif Vasu. În interir s-a înlăturat restul de pictură degradată de cutremur, pictura nouă fiind realizată de pictorul I. Achiţenie. Catapeteasma, cu pictura ei veche, precum şi lemnăria interioară, n-au suferit nici o stricăciune la cutremur. Lucrările de consolidare au fost finalizate în anul 1979, menţinându-se aspectul exterior şi interior.

În anul 2008, cu ajutorul credincioşilor , Biserica a fost împodobită cu diverse obiecte de cult, candele, iconostase, strane, exprimând dragostea tuturor închinătorilor sfântului locaş pentru Sfântul Pantelimon şi Sfânta Cuvioasă Parascheva. (date culese de parintele Ioan Stanculescu)